Povestea urmatoare este despre doi barbati grav bolnavi, imobilizati la pat, impartindaceeasi camera de spital. Unuia dintre ei i se permitea sa stea asezat in fiecare zi cate oora pentru a facilita drenarea fluidului din plamani. Patul sau era pozitionat in dreptulsingurei ferestre din camera.
Celalalt barbat era imobilizat in pozitie culcata si ii era inaccesibila ipotetica priveliste pe
care o oferea unica fereastra.
Cei doi nu aveau altceva de facut decat sa stea de vorba. Si vorbeau la nesfarsit: despre
sotiile lor, despre carierele lor, despre serviciul militar si despre locurile in care isi
petreceau vacantele. In fiecare dupa-amiaza, cel caruia i se permitea sa stea asezat, ii
descria celuilalt ceea ce vedea afara.
Omul care nu putea privi pe fereastra ajunsese sa traiasca pentru ora aceea din zi cand i se
descria in amanuntime ce se intampla in afara spitalului. Perspectiva sa se largea si capata
substanta datorita acestei descrieri. Fereastra pare-se ca dadea spre un parc cu un minunat
lac. O multime de rate salbatice si lebede isi gasisera camin in acel lac iar copiii se jucau
lansand in apa barci in miniatura. Indragostitii se plimbau imbratisati admirand florile in
toate culorile curcubeului ce crestea din belsug in parc.Copaci seculari margineau aleile
iar pe cer se
profilau cladirile orasului ce se vedeau in departare.
Omul de la fereastra povestea cu voce domoala si cu detalii minutios alese tot ce parcul ii
dezvaluia. Celalalt se lasa purtat de povestire inchizand ochii
si imaginandu-si toate scenele. Intr-o dupa-aminaza calduta omul de la fereastra povesti
despre parada care tocmai trecea prin parc.
Desi bolnavul imobilizat nu putea auzi muzica, reusea sa isi imagineze clovnii, carele
alegorice, caii impodobiti si masinile decorate de sarbatoare.
Zilele treceau iar omul ce nu putea privi pe fereastra incepu sa fie invidios pe sansa
celuilalt. Aprecia efortul celui de la fereastra de a-i descrie in
detaliu ce se intampla afara, dar si-ar fi dorit sa fie el cel care putea admira privelistea.
Incepuse sa isi antipatizeze colegul de camera si, in cele din
urma, ajunsese sa-si doreasca cu disperare sa fie el asezat in locul aceluia.
Intr-o dimineata, infirmiera ce ii avea in grija constata ca bolnavul de la
fereastra murise linistit in somn. Cu tristete, cheama asistentii sa ia trupul neinsufletit.
Curand dupa aceea, bolnavul ce tanjea dupa patul de langa geam intreba daca nu poate fi
mutat in locul pe care si-l dorise atat.
Infirmiera il transfera imediat si se asigura ca sta confortabil apoi il lasa singur. Incet si
cu mare greutate bolnavul nostru reusi sa se propteasca intr-un cot si sa incerce sa arunce
o prima privire afara. In sfarsit se putea bucura nemijlocit de privelistea de afara!
Se cazni sa se intoarca si privi pe fereastra. In locul parcului nu era decat un zid gol! Suna
infirmiera si o intreba: "Cum se face ca omul acela, colegul meu de camera, vedea un
parc si un lac si imi descria totul atat de fidel? Cum putea sa imi spuna despre frumusete
si dragoste cand, de fapt, el nu putea vedea decat un zid vechi din caramida?".
Sora ii raspunse surprinsa: "Vai! Nu stiai ca bietul tau coleg de camera era orb? Nu putea
vedea nici macar zidul daramite altceva". Apoi adauga trista: "Poate voia doar sa te
incurajeze".
Ai auzit o poveste mai emotionanta decat asta? Ai simtit vreodata ceva asemanator
sentimentelor pe care aceasta povestire le invoca?
Daca traiesti fiind preocupat obsesiv de ceea ce au altii si tu nu ai, cu siguranta vei rata
bucuria de a primi ceea ce altii incearca sa iti daruiasca. Asa ca e mai bine sa lupti pentru
ceea ce-ti doresti tu si sa nu mai tii cont de ceea ce zic cei din jur.
Ai simtit vreodata invidie crunta fata de o persoana careia ai fi vrut sa ii iei
locul? Ai fost vreodata dezamagit - poate ceva care ai crezut ca va fi minunat, s-a dovedit
ulterior a fi mult mai putin de atat?E timpul sa incepi sa te bucuri de bucuriile celorlati, sa fi parte din acea bucurie sau sa le apreciezi cu adevarat efortul pe care-l fac pentru a fi fericiti si sa le urmezi exemplu.Viata e fericita e cea in care lasi loc fericirii sa incolteasca, nu invidiei si urii.