oare de ce e asa de greu cand ma gandesc la notiunea de timp?????????????????oare de ce e din ce in ce mai mare dorinta de abandon?????????????

acum simt ca ma sufoc,simt ca nu mai sunt dorita si ca prezenta mea deranjeaza pe cei din  jurul meu......ma simt  ca un ghimpe in coastele LUI......simt ca nu are sens sa pastrez legatura de prietenie.....DAR....timpul devine cosmarul meu......parca e in permanenta impotriva mea...parca ar vrea sa ma tina stransa de aceea persoana,chiar daca simplele sale  cuvinte ma ranesc,privirile sale imi fac sufletul sa sangereze,faptul ca incepe o noua relatie desi eu nu am plecat......

vreau sa dispar...vreau sa ma pierd si sa nu mai exist.....vreau sa ma despart in mici firmituri stiind ca nu voi mai fi niciodata un intreg....

INSA NU POT...

timpul ma tine in loc..

.ma face sa traiesc un cosmar....ma raneste si imi vindeca ranile.....ma lasa sa vad ceea ce nu vreau sa vad....sa vad cat de mult am insemnat pentru persoana draga mie si TOT EL imi arata ca trebuie sa imi continui viata.....TOT EL fiind TIMPUL....

cu toate acestea ma tine aici prizoniera,blocata in acest loc claustrant,incat simt ca mor in prezenta acestei persoane si....daca e langa mine doar o singura clipa ma raneste,daca imi vorbeste o secunda ma face sa sufar,daca respira langa mine  un minut  ma face sa ii simt lipsa bratelor lucru ce ma ucide.........o ora,o zi ,o saptamana,o luna,un an.........o eternitate  de ar fi tot as suferi cu fiinta asta la o asa mica distanta de mine....

vreau si nu vreau sa treaca timpul....nici eu nu reusesc sa ma inteleg....

sper insa sa gasesc raspunsuri inainte de a fi prea tarziu.......inainte de a trece TIMPUL,COSMARUL VIETII.....