Mi-am dat seama azi ca intreaga mea viata a fost o minciuna...
Nimic din ceea ce am trait nu imi poate demonstra ca eu am existat...decat niste poze cu o persoana care zambeste fals catre obiectiv...o persoana pe care eu nu o cunosc....
Nu sunt nimic din ce am fost...adevarata eu nu exista si nici nu va mai exista vreodata...s-a ratacit pe undeva prin trecut....
Stau cu capul pe genunchi si imi repet cu glasul pierdut "asta nu e viata mea...asta nu sunt eu..."
Imi curg lacrimile si imi miroase a pustiu...imi repet obsesiv ca...nu mai exist pentru nimeni...nici pentru mine nu mai exist...
Viata mea ar fi trebuit sa fie altfel...si eu ar fi trebuit sa fiu altfel...
Privesc acum catre un trecut de care nu mai sunt sigura ca mi-a apartinut vreodata....
Si ma gandesc mereu la momentul acela in care eu am murit ca sa se nasca altcineva...cineva care mi-a luat locul...care mi-a trait viata...la momentul acela in care eu am incetat sa mai traiesc si din care existenta mi-a devenit un blestem...Un blestem de care nu ma pot desprinde si care ma urmareste oriunde m-as duce.....
Sunt pierduta prin mine...nu mai am nimic sa ofer nimanui...nu mai am nimic sa-mi ofer...niciodata nu am avut...
Sunt un nimic.....am fost un si voi fi un nimic...lipsa de speranta m-a transformat intr-un nimic......
Nu mă recunosc niciunde... nu am fost nimic...in afara de trecut.. .
Pentru că nu aveam cum...pentru ca trecutul face parte din mine...si nu il pot schimba...nici eu...nici nimeni...
Lucrurile sunt ceea ce sunt...nu au sensuri profunde sau ascunse... lumea este ceea ce este... ceea ce se arată a fi...nimic mai mult...
Aşa că am căutat degeaba videcare...fiindca nu există...nu exista si nici nu cred ca va exista pentru o persoana asa ca mine....
Asa am înţeles,însă prea târziu...ca trebuia să rămân ceea ce am fost...
În faţa trecutului sunt neputincioasa...un trecut despre care nu sunt sigura că a existat mă apasă într-un mod terifiant...
Îmi este imposibil să-l schimb...imi este imposibil să-l concep...imi e imposibil sa il accept...
Sunt aşa cum sunt desi tot timpul mi-am dorit sa fiu altfel...
Mi-am dorit sa zambesc mult...intotdeauna mi-am dorit să zâmbesc...aşa goala şi murdara...cu sufletul plin de tăieturi adânci...Dumnezeu imi e martor ca mi-am dorit să zâmbesc... chiar să râd în hohote!
Să râd de tot ce ma ingrozeste... să râd de tot ce am trăit...sa fac pe cei din jurul meu sa rada,crezand ca imi voi regasi speranta si ma voi regasi pe mine.....ca ma voi putea transforma si voi putea schimba prezenul pentru a fi fericita si ai face pe cei din jurul meu fericiti.....
Ce viaţă am avut!!!
... o viaţă pe care am transformat-o în propriul meu inchizitoriu...
O viata in care trecutul a ars...din prezent a rămas doar scrum... iar viitorul s-a stins...
S-a stins si nu cred ca il voi mai putea reaprinde.....nu mai am forta si nici glas...am nevoie de ajutor ,dar nu stiu de unde sa il cer si daca cineva va fi dispus sa mi-l ofere......candva am avut pe cineva,nu prea departe in timp,care mi-a zis ca ma poate asculta si ajuta....acum insa m-a uitat si nici nu ma mai doreste in preajma sa.....
Ce noroc crud am!!!
....nu il am defapt si nu ma am nici pe mine.....
