Greselile noastre...lacrimile sufletului de mai tarziu...

de Viata in ritmul inimii 

Ce sunt regretele de fapt?Sentimente de pareri de rau?

Cred ca toti avem regrete...de la copii mici la copii mari...caci uneori viata ne ofera incercari si, asa cum imi place mie sa spun,ne determina sa ne comportam in diferite feluri...uneori prea radical,prea dur si de condamnat...

Ne aflam ,uneori,pusi  in fata unor conjuncturi gresite in care uitam sa fim noi si atunci ne pierdem in greseli care ranesc si in urma carora ducem o povara grea a sufletului.

Intr-o situatie asemanatoare am fost pusa si eu acum ceva timp cand intr-un moment de ratacire ...obosita sa inteleg ceea ce nu era de inteles...mi-am pierdut calitatea de om si am jignit...ca un copil cred...

Caci tot ce imi doream era...sa imi spuna cineva...acel cineva...ceva care sa arate ca acolo,undeva exista o dovada care sa ateste ce spune...orice...care sa imi arate ca nu doar eu sunt cea care crede,care spera,care vrea sa iubeasca,doream sa mi se spuna ca putinul acela pe care eu il asteptam nu era prea multul pe care nu putea sa mi-l ofere...

In clipa in care am vazut ca exista fatade ,masti si alte vorbe mari spuse  doar pentru "a da bine"...am clacat...urat...si fara nicio scuza...

A fost singurul moment in care mi-a parut rau ca nu stiu sa jignesc...singurul moment in care...amuzant sau nu...am tipat plangand ca voi cauta jigniri pe google...doar sa am ce sa spun,ce sa tip,ca sa-mi transmit frustrarea,dezamagirea si suferinta de atunci...

Nici acum nu imi dau seama cum am trecut eu in decurs de cateva minute de la omul acela  calm si "nepatat" la omul acela isteric de "nesuportat"...

Nu stiu ce s-a intamplat in momentul acela cu omul din mine...cu bunatatea pe care o pastram in suflet dar stiu sigur cu cata durere rosteam printre lacrimi fiecare cuvant urat pe care il stiam...

Oamenii se schimba...si nu intotdeauna in bine...iar eu sunt om si se pare ca nu ma abat de la regula...

Pe parcursul anilor mi-am pastrat surasul si increderea ca pot schimba o particica din lume...prin gesturi frumoase,prin iubiri neconditionate,prin sinceritate,prin comportament si caracter de om bun...si in mare parte am reusit...

Pana in momentul acela in care nu am mai stiut sa respect...in primul rand pe mine si apoi persoana care a fost nevoita sa asculte tot "repertoriul" acela pueril...pana in momentul acela in care am uitat sa fiu om si sa intorc si obrazul celalalt...

Se pare ca fiecare avem o latura intunecata si depinde doar de noi cat de bine o putem controla...cat de bine o putem ascunde undeva adanc pentru a nu da nastere unei jungle a omenirii...

Regret ca nu pot fi o persoana mai buna...un om cu un comportament exemplar si cu parere de rau constat ca ,fara scuza, mi-am patat unul dintre principiile mele...acela de a fi om...si constat cum cu fiecare astfel de greseala ma mai instrainez cate putin...de mine...

AR